Dan Șucu a reacționat după ce CFR Cluj l-a ales pe Adrian Mutu noul antrenor al echipei, după ce Nelu Varga l-a demis pe Andrea Mandorlini.
Patronul Rapidului a dezvăluit că vestea nu i-a picat bine, mai ales că dorința omului de afaceri a fost ca „Briliantul” să continue în Giulești vara trecută, ci nu să plece la Neftchi Baku.
Eșecul cu FC Botoșani, 0-1, din runda cu numărul 22 a Superligii, i-a fost fatal lui Andrea Mandorlini. Nelu Varga l-a demis imediat după înfrângerea cu ultima retrogradată și a anunțat că Adrian Mutu este noul antrenor al echipei, așa cum ProSport a anunțat încă din noiembrie 2023.
Vestea revenirii „Briliantului” în Superliga nu i-a picat bine lui Dan Șucu. Fondatorul Mobexpert a susținut că și-ar fi dorit ca fostul decar al echipei naționale să continue la Rapid și din vara lui 2023, doar că oferta financiară pe care a primit-o de la Neftchi Baku nu a putut fi refuzată.
„Nu-mi convine. Recunosc, nu-mi convine că Mutu se duce la CFR Cluj. Chiar mă gândeam cum e viața.
În vară era antrenorul Rapidului și-acum îl vom avea adversar. Da, e o situație ciudată, ca să zic așa, să jucăm împotriva lui Mutu, dar asta e viața, ăsta e fotbalul.
Vedeți dumneavoastră ce întorsături spectaculoase sunt de situație? Dar Mutu este un antrenor pe care eu l-am apreciat mereu. A făcut o treabă foarte bună.
Știți foarte bine că Mutu a plecat de la noi pentru că a avut o șansă să câștige foarte mulți bani, ceea ce nu puteam să-i oferim aici la Rapid. Iar noi am fost întotdeauna corecți cu cei cu care lucrăm. Niciodată nu le-am refuzat șanse, cum s-a întâmplat și cu Mutu, indiferent că lumea ne-a criticat pentru asta.
Adi este un antrenor valoros și este clar un plus pentru CFR. Mergem înainte, nu avem ce să facem. Știți cum e… Până la urmă, părerea mea contează mai puțin. Mutu e noul antrenor al CFR-ului din ce-mi spuneți dumneavoastră și asta e tot ce contează.
Va fi ciudat să-l vedem în postura de adversar al Rapidului. Și mai e un lucru important, chiar dacă s-au schimbat mulți jucători la noi. Mutu totuși e un tehnician care cunoaște Rapidul. De-aia v-am spus că sincer nu prea îmi convine că s-a dus la CFR.
Chiar vorbeam cu colaboratorii mei. Nu știu, cumva ombilical sau e o chestie de destin, am început să fim foarte legați de CFR Cluj, apropo de faptul că am transferat jucătorii de la CFR Cluj, cu Mutu, fost antrenor al Rapidului, care se duce și pregătește CFR-ul…”, a declarat Dan Șucu pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER